
Despre Mine
Sunt Livia, psihoterapeut de traumă cu peste 10 ani de experiență în domeniul sănătății mintale. M-am specializat în abordări terapeutice integrative: Psihoterapia Integrativă a Traumei, Psihotraumatologia Multigenerațională, Metoda Intenției, Terapia Gestalt și EMDR. În prezent mă formez in Somatic Experiencing, metodă somatică care ajută la renegocierea traumelor și a tulburărilor de stres postraumatic. Aceaste metode sunt menite să ajute la recâștigarea stării de siguranță, autoreglare și armonie interioară.

Drumul meu spre psihoterapie
De la o vârstă fragedă, am fost fascinată de complexitatea psihicului uman. Am știut încă din copilărie că vreau să devin psiholog, iar această pasiune s-a concretizat printr-un masterat în psihologie la London Metropolitan University. După o perioadă petrecută în domeniul resurselor umane, am realizat că adevărata mea chemare este psihoterapia.
Am început formarea în Terapia Gestalt, o abordare care pune accent pe trăirea în prezent și pe conștientizarea emoțiilor și comportamentelor. Am aprofundat teoria traumei și impactul acesteia asupra dezvoltării umane prin Psihotraumatologia Multigenerațională și Psihoterapia Integrativă a Traumei, completându-mi pregătirea cu tehnici avansate precum EMDR și EMDR 2.0. Acestea m-au ajutat să lucrez eficient chiar și cu cele mai complexe cazuri de traumă.